Tânăr din Nucet, călcat de mascați după ce a furat 15000 de euro

0
279



În dimineața zilei de ieri, 23 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Nucet, la locuința unui bărbat, de 33 de ani.

Activitățile procedurale au fost desfășurate într-un dosar penal instrumentat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, la data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 19:00, bărbatul ar fi pătruns în interiorul unui imobil, fostă societate comercială, din comuna Nucet, și într-o anexă, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, în valoare de circa 15.000 de euro.

Pe parcursul zilei, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, sub coordonarea procurorului de caz. Totodată, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.