Razie de amploare în Dâmbovița! Mascații și personalul Gărzii de Mediu au vizitat persoanele care ard deșeuri

0
964



În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 5 noiembrie, peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub supravegherea unor procurori din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Târgoviște și Găești, pun în executare 41 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Târgoviște, orașul Titu, comunele Mătăsaru, Dragodana, Pietrari și unul în județul Ilfov.



Cercetările sunt efectuate în cadrul a 9 dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect, eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, înșelăciune, contrabandă, fals în înscrisuri sub semnătură privată și tâlhărie.



Activitățile beneficiază de sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale Dâmbovița și Ilfov, reprezentanților din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și al jandarmilor aparținând Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.