In conformitate cu prevederile HG nr. 1336/2022, O.U.G nr. 34/2023 și O.U.G nr. 156/2024, Primăria Oraș Găești, cu sediul în localitatea Găești, strada 13 Decembrie, nr. 102A, județul Dâmbovița, organizează concurs de recrutare, pentru ocuparea pe perioada nedeterminata, a funcției contractuale de conducere, vacante, de șef serviciu în cadrul serviciului străzi, post unic – 1 post, cu norma intrega.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 15 din cadrul HG nr. 1336/2022 :
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind spațiul Economic European ( SSE) sau cetățenia Confederatiei Elvețiene;
b) cunoaște limba română scris și vorbit ;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 -Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare ;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate ;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs ;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infractiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană canditată la post incompastibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situției în care a intervenit reabilitarea ;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii ;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 188/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatarea unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările și completările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1), lit.h.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale sunt :
– nivelul studiilor pentru ocuparea postului – Studii superioare absolvite cu diplomă de licență in domeniul științelor ingineresti;
– vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului : minim 7 ani;
Concursul se va organiza conform calendarului următor :
• 21 mai 2025 – 3 iunie 2025 ora 16,30 termenul limită pentru depunerea dosarelor ;
• 04 iunie 2025 – 05 iunie 2024 – selecția dosarelor ;
• 11 iunie 2025 ora 09.00 : proba scrisa la sediul Primăriei Oraș Găești;
• 13 iunie 2025 ora 10.00 : proba interviu la sediul Primăriei Oraș Găești
Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 din HG nr. 1336/2022;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Dorim publicarea anunțului pe portalul posturi.gov.ro pe data de 21 mai 2025.
Primăria Oraș Găesti, Str. 13 Decembrie, nr.102A, Județul Dâmbovița, telefon 0245606082, interior 109
BIBLIOGRAFIE
CONCURS DE OCUPARE A POSTULUI DE SEF SERVICIU
1) Legea nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in muncă;
2) Ordinul nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
3) Legea nr. 307/2006 privind apararea împotriva incendiilor -Republicata
4) O.G nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare;
5) Legea nr. 53/2003 – Codul muncii- Republicat;
6) Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse si tratament între femei si barbati – Republicata ;
7) O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare
NOT: Candidații vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie, inclusiv republicările, modificările și completările acestora.
TEMATICĂ
CONCURS DE OCUPARE A POSTULUI DE SEF SERVICIU
1. Legea nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca
Capitolul IV – Obligațiile lucrătorilor ;
2. Ordinul nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
Capitolul I – Dispozitii generale ;
Capitolul II – Administrarea drumurilor ;
3. Legea nr. 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor -Republicata
Obligatiile salariatului
4. O.G nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare;
Capitolul I – Principii si definitii ;
5. Legea nr. 53/ 2003 – Codul muncii – Republicat ;
6. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse si tratament între femei si barbati – Republicata ;
Capitolul II : Egalitatea de sanse si de tratament între femei si barbati în domeniul muncii ;
7. O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare :
Partea a VI-a – Titlul III – Personalul contractual din autoritatile si institutiile publice.