În Dâmbovița,se continuă acțiunile preventive în școli, în cadrul „Săptămânii Siguranței Școlare”

0
249



În perioada 20 – 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, prin structurile de siguranță școlară, prevenire, protecția animalelor și rutieră au desfășurat activități informativ-preventive în unitățile de învățământ din județ, în cadrul programului național „Săptămâna Siguranței Școlare”.

Scopul acestor activități l-a constituit prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, conștientizarea riscurilor asociate consumului de substanțe interzise, prevenirea absenteismului școlar, dar și formarea unor comportamente responsabile în rândul elevilor.



Discuțiile purtate cu elevii și cadrele didactice au vizat problematica bullying-ului și a violenței școlare, siguranța în mediul online, precum și răspunderea penală și contravențională a minorilor.

În cadrul campaniei „Vocea ta e soluția”, elevii au fost încurajați să își exprime opiniile, să promoveze respectul reciproc și să semnaleze orice formă de abuz sau comportament violent.

În paralel, polițiștii au desfășurat activități specifice și în cadrul proiectului „Îndrăznește să fii liber și independent, nu violent”, unde au accentuat importanța alegerilor corecte și a anturajului, dar și riscurile consumului de alcool, tutun sau substanțe psihoactive.

Tot în cadrul „Săptămânii Siguranței Școlare”, la data de 23 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost prezenți la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din municipiul Târgoviște, unde au derulat o activitate educativă privind respectarea drepturilor animalelor, prevenirea actelor de cruzime și rolul fiecărui cetățean în protejarea animalelor.



Elevii au fost informați cu privire la legislația specifică în domeniu și au participat activ la discuții, exprimând interes pentru responsabilitatea umană în relația cu animalele.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, având drept scop consolidarea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ și conștientizarea elevilor asupra riscurilor la care pot fi expuși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.