În cursul nopții trecute, 19 iunie a.c., în jurul orei 22:50, polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au oprit pentru control pe drumul comunal 91 B, pe raza localității Voia, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Crângurile.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În plus, la data de 20 iunie a.c., în jurul orei 00:40, un alt tânăr de 23 de ani, din comuna Valea Mare, a fost depistat de polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 711A, pe raza localității Hulubești, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În ambele situații, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.