Pe parcursul zilei de 25 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Mătăsaru, au surprins un bărbat, de 38 de ani, din comuna Gura Șuții, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 721 Gura Șuții, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, bărbatul a prezentat polițiștilor un permis de conducere falsificat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.


