A furat de la propriul tată, deși avea interdicție să se apropie de el. Acum va sta 30 de zile după gratii

0
358



La data de 8 aprilie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției Nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, un tânăr, de 24 de ani, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de furt între rude și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție, conform articolului 47 din Legea 217/2003.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, în cursul zilei de 6 aprilie a.c., bănuitul, s-ar fi deplasat la domiciliul tatălui său, de 47 de ani, de pe raza comunei Costeștii din Vale, față de care ar fi avut un ordin de protecție și i-ar fi sustras suma de 300 de lei.

Pe parcursul zilei de astăzi, 9 aprilie a.c., tânărul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu și dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.