Dâmbovița a avut parte de două cazuri de accidente de muncă mortale, in ambele fiind implicate muncitori ale firmelor care se ocupa de canalizare. Dar acestea nu au fost singurele accidente . Joia trecută, pe 11 septembrie, în jurul orei 15:00, polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Burduca, comuna Dragodana.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din comuna Dragodana, în timp ce ar fi condus o autoutilitară pe raza localității Burduca, ar fi acroșat și accidentat un bărbat, de 32 de ani, cetățean srilankez.
Bărbatul de 32 de ani, în calitate de angajat al unei societăți comerciale cu obiect de activitate lucrări de construcții, ar fi efectuat lucrări la un cămin de canalizare pe partea carosabilă. De asemenea, lucrările nu ar fi fost semnalizate corespunzător. Norocul, daca putem spune așa, a fost faptul că șoferul tocmai ieșise din curte cu mașina și nu avea încă viteză, însă nu avea cum să prevadă faptul că din asfalt o să-i iasă în fața mașinii un om, având în vedere că locul cu pricina nu era marcat în niciun fel.
În urma accidentului, bărbatul de 32 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde ar fi fost diagnosticat cu “contuzie torace “.
Șoferul a fost testat în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Iată așadar că, în afara faptului că muncitorii lucrează fără un parapet de protecție atunci când intră în șanțurile adânci, firmele angajatoare nu asigură nici măcar niste banale conuri de semnalizare sau balize ocolitoare cu care bieții muncitori să își asigure perimetrul in care urmează să lucreze.
Iar ca problema să fie și mai gravă, șoferi nevinovați sunt acum purtați pe drumuri , într-un dosar de vătămare corporală din culpă, doar pentru că niște patroni vor să facă economie la sânge prin refuzul achiziționării unor elemente minime necesare securității în muncă.