Modernizarea DN71 Bâldana – Târgoviște și lărgirea la 4 benzi a drumului ce trece prin mijlocul localității Tărtășești, a scos la iveală o situație penibilă prin soluțiile tehnice aplicate în teren de către constructor.
La Bâldana, pe DN 71 , a apărut un "zid al Berlinului" prin mijlocul localității
Posted by Ziarul Dâmboviței on Sunday, August 24, 2025
In satul Bâldana, comuna Tărtășești, lucrările au demarat pe tronsoane, prima dată fiind turnate casetele a ceea ce ar trebui sa fie canale de colectare a apelor pluviale.
Doar că aceste canale sunt ridicate sub forma unui zid în fața multor locuințe din Bâldana, iar de mai bine de două săptămâni oamenii nu mai pot intra in locuințe, nu își pot folosi mașinile și tractoarele, cu atât mai mult cu cât zona este una agricolă,iar oamenii din agricultură trăiesc.
Desi aceste ziduri au fost ridicate de peste două săptămâni, autoritățile au aflat de problemă abia după ce subiectul a răsuflat in presa națională, iar cei sosiți la fața locului le-au spus localnicilor că “se caută soluții”.
Sunt oameni care trebuiesc transportați la spital, copii care vor trebui să sară aceste ziduri, cât ei de înalte, pentru a merge la școală sau grădiniță.
Către exteriorul acestui zid al Berlinului, ar trebui construit și un trotuar, ceea ce înseamnă că, în final, omul va avea până lângă poartă monumentul incompetenței autorităților române.

Singurul lucru care se pare că a inflamat pe mai marii satelor și ai orașelor, a fost faptul că “subiectul a transpirat” in presă, iar acum nu își mai pot face poze liniștiți cu realizările din Bâldana.
Mergând prin sat, constați că dacă într-o parte a fost ridicat ditamai zidul in fața porții localnicilor, în altă parte pământul a fost excavat, iar proprietarul trebuie sa coboare aproape un metru către nivelul drumului național. Culmea e că aici trotuarul nu o să mai aibă loc, așa încât se va recurge la exproprieri, localnicii vazandu-se nevoiți să își mute gardurile pentru a face loc modernității.

Soluția tehnică aplicată la Bâldana pare să fie una nu doar nefericită, ci și ineficientă. Drept justificare pentru zidul apărut în fața proprietății, cetățeanul a primit un răspuns de tot râsul: curba trebuie construită în așa fel încât,la viteză, șoferul să urmeze trasa ideală fără a trage de volan prea tare. Cu alte cuvinte, pentru o porțiune din interiorul localității, unde limita de viteza este de 50km/h, se construiește o curbă cu inclinarea atât de mare , încât permite șoferilor să circule fara probleme cu viteza piloților de pe circuitul NASCAR. De ce paradoxul ăsta, nimeni nu poate explica! Localnicii găsesc o explicație totuși, prin creșterea ulterioară a limitei de viteză către 70km/h, ceea ce îi va face pe șoferi să circule cu 80-90km/h lejer, știut fiind că românii circulă în localități cu o viteză mai mare cu cel puțin 10km peste limita admisă.
Odată cu septembrie incepe și școala, iar copiii vor trebui să sară peste aceste ziduri ca să ajungă la microbuzul ce îi transportă. Siguranța celor mici nu pare să fi interesat pe nimeni, întrucât ei sunt prea mici ca să poată face vreun protest, și oricum dincolo de aceste ziduri, copiii nu se văd.
Viitorul localității nu mai este deloc unul luminos, iar în multe locuri vezi pus anunțul “DE VÂNZARE”, deși e clar că în actualele condiții, nimeni nu o să vrea să se mute.
“Din cauza lor ( a constructorilor) m-a luat salvarea, am crezut că am făcut infarct! Am porumburi pe care să le treier in valoare de 400-500mil lei vechi și nu am cum sa scot utilajele. Asta e România!”, ne declară cetățeanul care spune că se simte mai rău ca un sechestrat la domiciliu.
“Am luat roaba să trec cumpărăturile de la magazin, că nu am cum sa ajung”, ne spune și soția acestuia.
La Bâldana pare să se fi aplicat principiul “prima dată dăm în cap și apoi ne cerem scuze”, întrucât ne este greu sa credem că incompetența a fost așa de mare încât nimeni nu și-a dat seama de această problemă majoră încă din faza de proiect. Sau dacă s-a știut și s-a ignorat, înseamnă că localnicii au fost considerați cantitate neglijabilă.

Doar in Romania se poate devia o autostradă din cauza unui gândac al cărui habitat trebuie protejat, dar nu dai doi bani pe viața oamenilor prin mijlocul cărora construiești un drum cu 4 benzi.