Anunțat inițial că un simplu incendiu de vegetație, intervenția din satul Voia, comuna Crângurile,s-a transformat într-o luptă de aproape 3 ore cu flăcările imense.
Pornit de la arderea deșeurilor aruncate pe tot câmpul de la marginea satului, incendiul s-a alimentat cu vegetația uscată și a înaintat rapid către zona zăvoiului din apropierea râului Argeș. După ce direcția vântului s-a modificat de doua ori, schimbând frontul de lucru al pompierilor de la detașamentul Găești, a venit în ajutor cea de a treia autospecială de intervenție.
Dupa 3 ore de alergat prin arșiță și fum, pompierii au reușit să localizeze focul și să stingă dezastrul întins astăzi pe aproape 6ha de pământ.

De menționat că ieri,la nici 50 de metri de locul incendiului de astăzi, același detașament Găești a intervenit pentru stingerea unui incendiu similar, pornit, ce credeți,tot de la arderea necontrolată a gunoaielor.
