Groapa de gunoi de la Titu este din nou închisă, de Tribunalul Dâmbovița . Ce se va întâmpla cu colectarea gunoiului din județul Dâmbovița?

0
593

Ce se va întâmpla cu gunoiul din Dâmbovița? Nimeni nu știe!
Asociația de mediu Ecolegal, condusă de fostul senator de Dâmbovița, Dragoș Popescu, a atacat în instanță decizia de colectare a gunoiului pe groapa de gunoi de la Titu, iar acum toată situația este din nou incertă.
Cetățenii din Titu pot respira ușurați, aceștia inițiind și o petiție online împotriva redeschiderii gropii de gunoi de lângă orașul lor. Petiția a strâns doar 553 de semnături, însă lovitura a dat-o tribunalul Dâmbovița,care a decis stoparea activității de depunere a gunoaielor din județ pe groapa de gunoi din Titu.
Dragoș Popescu , vicepreședintele ONG-ului de mediu Ecolegal, a menționat pe pagina sa de socializare:” Se pare că jucăm șah cu Comitetul Județean pentru Situații de Urgență!
Au adoptat o nouă hotărâre prin care depozitează temporar deșeurile atât la Titu cât și la Aninoasa pentru 24 de ore.
Au aviz pt asta? Cum le depozitează, vrac? Să le ia vântul? Să curgă levigatul din ele?
După 24 de ore unde le duc, pentru că hotărârea ADI nu e publicată?
Toate astea pe banii noștri, și cu efecte pentru sănătatea noastră!
Nu se lasă!”


Cu temperaturi care săptămâna viitoare vor sări de 36 de grade și cu imposibilitatea de a prelua și depozita gunoiul de la oameni, rămâne de văzut soluția minune la care vor apela autoritățile județene.
Vom exporta gunoiul către alte județe limitrofe? Îl vom arde ? Sau vom ajunge din nou să vedem gropi de gunoi de-a lungul râurilor și drumurilor din județ?
Soluția nu se poate lăsa așteptată mult timp,iar oamenii solicită un răspuns, întrucât decontarea banilor pentru serviciul de salubritate se face regulat, prin intermediul facturilor la electricitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.