La data de 25 aprilie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat, de 48 de ani, din comuna Nucet, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
Din investigațiile efectuate a reieșit că, în cursul zilei de 24 aprilie a.c., bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat într-o zonă împădurită de pe raza comunei Nucet, ar fi capturat o căprioară, fără a deține autorizație legală de vânătoare.
Ulterior, acesta ar fi transportat animalul la domiciliu, unde l-ar fi tranșat, iar o parte din resturile biologice le-ar fi abandonat pe un teren agricol din proximitatea locuinței.
Pe parcursul zilei de astăzi, 26 aprilie a.c., bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj și transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42, fapte prevăzute de Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.
Precizăm faptul că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.