Peste 100 de permise reținute pentru viteză excesivă fix în săptămâna de prevenție a accidentelor datorate vitezei

0
362



În perioada 7 – 13 aprilie 2025, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), a avut loc acțiunea SPEED, ce a vizat verificarea respectării limitelor legale de viteză și prevenirea accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea Direcției Rutiere a Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat activități specifice pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul de viteză, contribuind astfel la reducerea riscurilor în trafic.

În urma acțiunii, au fost aplicate peste 1.000 de sancțiuni contravenționale, în temeiul O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru nerespectarea limitelor de viteză.

Totodată, au fost reținute 102 permise de conducere, 89 dintre acestea pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h și 13 pentru depășirea acesteia cu mai mult de 70 km/h.

_Polițiștii atrag atenția conducătorilor auto asupra importanței respectării regimului legal de viteză, adaptării vitezei la condițiile de drum și evitării comportamentului agresiv în trafic._

_Exemplu:_

La data de 13 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Răcari au surprins, pe drumul național 71, în afara localității Bălteni, un bărbat, de 48 de ani, din București, în timp ce ar fi condus un autoturism cu viteza de 188 km/h, depășind astfel limita legală de viteză cu 98 de km/h.

Acesta a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind dispusă și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.